Tu ce ai face pentru copilul tău?



În acest articol, plec de la gestul pe care l-a făcut Realitatea Tv faţă de Adrian Sobaru, tipul de la TVR, care s-a aruncat în cap de la balconul sălii de plen a Parlamentului, în timpul cuvântării lui Boc. Pe scurt, Realitatea TV îi dă lui Adrian Sobaru, 1000 de euro pe lună, pentru copilul său de 15 ani, bolnav de autism. Aici puteţi citi ştirea. Îmi imaginez cam câtă disperare a fost în sufletul acestui om, dacă a recurs la un asemenea gest. Pe de-o parte ştiu că sunt mulţi oameni în situaţii mult mai grele decât cea a electricianului de la TVR, şi care nu s-au gândit vreodată să facă ce a făcut el. Pe de altă parte, nu cred că Adrian Sobaru se gândea, înainte să sară de la acel balcon, la beneficiile pe care i le-ar putea aduce un asemenea gest.

Nu vreau să mă opresc acum asupra donaţiei pe care cei de la Realitatea TV vor să o facă; nici asupra felului în care politicienii au folosit numele şi gestul lui Adrian Sobaru în interesul partidelor lor; întrebarea pe care v-o pun este cea din titlu: Tu, ce ai face pentru copilul tău? E o întrebare pe care mi-am pus-o şi mi-o pun şi eu.

Fiecare suntem obişnuiţi să spunem că ne-am da viaţa pentru copilul nostru. De multe ori însă, cei mai mulţi dintre noi, de multe ori nu suntem în stare să renunţăm nici măcar la micile nostre plăceri, la tabieturi, la nervii cotidieni aduşi de alţii, la oboseală, la blazare şi la atâtea altele, atunci când vine vorba de copil. Sunt foarte puţini, cred, cei care se ocupă cu consecvenţă, conştient şi nu obsesiv, de educaţia, de buna creştere a copiilor lor. Poate dacă ne-am pune mai des această întrebare, lucrurile ar sta altfel.

One Response to Tu ce ai face pentru copilul tău?

  1. mirela says:

    Din pacate, parintii sunt de cele mai multe ori prea ocupati si uita ce e mai important, copilul are nevoie de timpul parintilor lor mai multe decat cele materiale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *