Medicamentele amare ale vieţii


Titlul pleacă de la învăţăturile teologice, care mai au încă ecouri în mintea mea şi, trebuie să recunosc, îmi folosesc adeseori. Nu vă speriaţi, nu e predică. Da, termenul “predică” capătă parcă un sens tot mai negativ. Se spune că greutăţile din viaţa omului, nu sunt altceva decât nişte doctorii amare date de Doctorul cel de sus (Dumnezeu), în scop curativ, pentru noi oamenii. Însă oare câţi se vindecă după aceste doctorii? Sau ce înseamnă vindecarea? Mort de foame, răpus de boală sau de altceva, dar cu seninătate în suflet la plecarea din această lume? 

În România zilelor noastre, doctoriile acestea ale sufletului sunt cele mai la îndemâna omului de rând. Singurul leac pentru noi este să ne proiectăm total fericirea pe lumea cealaltă, pentru că aici nu o mai găsim şi nici nu mai sperăm să o găsim. Păcat însă că şi fericirea copiilor noştri trebuie să o proiectăm tot pe lumea cealaltă. Nu zic că e rău sau că nu ar trebui să avem credinţa într-o existenţă ulterioară şi dorinţa de a ajunge în acel loc, numit de creştini “Rai”, dar nu în acest fel, nemaigăsind aproape nimic care să te facă să-ţi fie dragă viaţa în locul în care trăieşti.

Da, poate că am şi devenit prea sensibili, poate că ne-am învăţat cu prea mult bine. Poate că suntem obişnuiţi să deţinem mai multe decât am avea nevoie şi am ajuns să considerăm comoditatea ca pe ceva firesc; ni s-au atrofiat simţurile de luptători. În România lui 2013, când… nu mai spun nimic, pentru că ştiţi şi voi în ce situaţie e ţara asta, în România lui 2013 te gândeşti aproape inevitabil, ca să îţi ridici moralul, la bieţii oameni care au prins războaie, sau au avut de trecut prin nenorociri mult mai mari decât imposibilitatea ta de a-i plăti o rată la bancă şi nişte facturi. Da, chiar dacă te rogi fierbinte pentru sănătate deoarece o boală chiar şi uşoară te-ar nenoroci, chiar dacă te uiţi cu ciudă, de pe trotuar la maşinile unor oportunişti care… în fine.

Dincolo de abordarea teologică, da, aceste perioade de criză (urăsc cuvântul ăsta!) pot avea pentru unii un rol pedagogic, pot constitui o motivaţie pentru a ieşi din lâncezeală, pentru a face mai mult decât până acum. Asta aş vrea să fie abordarea mea.

A venit timpul pentru amin.

P.S. Material ieşit din mintea unui om venit de la schimbul trei.

5 Responses to Medicamentele amare ale vieţii

  1. Ema says:

    Cred ca societatea ne induce starea asta de spirit, Emanuel. Traim in epoca consumerismului si oricat am avea si am castiga, nu ne ajunge; vrem tot mai mult. In rarele ocazii in care ajung la tara, la casa bunicilor, parca intru intr-o alta lume. Nu mi-e dor nici de pc, nici de telefonul conectat la internet, nici de plimbarile si shoppingul la mall. Cand ajung acasa, in scurt timp, reintru in starea de care scriai tu mai sus.
    Se zice ca cei mai fericiti oameni sunt cei care nu au nimic. Si eu cred asta. Acestia nu traiesc frica de a-si pierde casa, jobul, familia si se bucura de fiecare zi.
    Ia-o mai usor cu munca si mai ales cu schimbul 3. Dumnezeu n-a facut intamplator noaptea. 🙂

    • Ema, iti multumesc pentru gandurile bune. In ceea ce ma priveste incerc sa fiu un om axat pe “a fi” nu pe “a avea”. Schimbul 3 nu este alegerea mea. E ceva temporar, oricum. Important este sa gandim constructiv in asemenea situatii. Toate eforturile au ca scop pastrarea unui echilibru sanatos in familie.

  2. Ema says:

    http://www.youtube.com/watch?v=v6bjLsQP9_E
    Iti recomand cartea “Conversatii cu Dumnezeu”, de Neale Donald Walsch. Se poate descarca si de pe internet.

  3. juchisilviu says:

    Ema cred că are dreptate: bunicii noștri nu aveau noțiunea de societate, dar aveau în schimb dragoste, dăruire, sacrificiu. În societatea modernă, toți așteptăm să primim ceva, dar prea (foarte) puțini suntem pregătiți să dăruim. Poate că ne place să ne lamentăm pentru orice, poate că privim totdeauna partea goală a paharului…
    Cred că Biserica este soluția tuturor problemelor: intrând în biserică să te rogi, nimeni nu-ți va cere ceva, pentru că nu mai ești în societate, ci ești într-o comuniune, așa că nu are de ce să-ți mai fie teamă că n-ai să primești ceva. În schimb va trebui să avem răbdare până vom primi rezolvare la problemele noastre și să fim mai buni cu ceilalți, dar asta de la început și necondiționat de vindecarea noastră sau de ajutorul sperat.
    În concluzie, Emanuel caută să fii implicat în problemele cotidiene, dar căutând idei, soluții outside-trends. Oamenii apreciază solidaritatea (și mai puțin impunerea orientării sociale, politice sau religioase, adică dominația). Succes!

  4. @juchisilviu, nu cred ca noua ne lipsesc dragostea, daruirea sau sacrificiul. Nu stiu de unde ai dedus ca eu ma lamentez sau ca privesc doar partea goala a paharului. Apoi, sa stii ca Biserica nu este solutia tuturor problemelor; generalizezi. Spui ca in biserica nu imi cere nimeni ceva. Te contrazic. La intrarea in aproape orice lacas de cult ortodox ma asteapta cutiute pt diverse donatii, deoarece biserica nu vrea ca eu sa caut de prost pe cineva caruia sa-i las banii de milostenie; la sfanta Liturghie sub pastorirea actualului patriarh s-a introdus o cerere noua in ectenia mare: pentru catedrala mantuirii neamului, un proiect de 400 de milioane de euro care se ridica intr-o tara unde mor oameni de frig, sufera de foame, sunt in dureri prin spitale, fara bani de medicamente, batrani nevoiasi, copii care invata in conditii mai mult decat dificile si asa mai departe; da, nu-mi cere nimeni nimic la biserica, atata doar ca in timpul Liturghiei, pe la “cuvine-se cu adevarat” vine un pios frate care imi pune in fata o tava, pe care ar trebui sa pun bani (NU STIU PENTRU CE SI NU SE SPUNE). Te face sa te simti obligat sa pui, deoarece toata lumea pune. Pt unii e chiar mare ispita, pt ca vor sa arate celorlalti cat de darnici sunt ei cu sfanta biserica. Mare parte din cei care imi cer sa nu ma leg de bunurile pamantesti, sa nu aleg “cele ale Martei” se plimba in masini de lux si nu au chiar nicio grija materiala, dar asta nu pentru ca au depus votul saraciei (episcopi, mitropoliti) ci pentru ca au din belsug. In concluzie, haide sa nu mai tragem concluzii pripite si sa nu mai dam sfaturi folosindu-ne de niste franturi din predici seci sau de articolase fara continut de pe divere site-uri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *