Monthly Archives: June 2011

The eye of God sau curcubeul circular

5 iunie 2011. Ziua intronizării noului arhiepiscop de Alba Iulia, în persoana IPS Irineu Pop, fostul episcop vicar de la Cluj. Ajung la catedrala Încoronării şi văd pe ici pe colo dreptmăritori creştini zgâindu-se la soare. Ciudat. Pe moment am crezut că e vorba despre o surpriză din partea organizatorilor pentru mulţimea de credincioşi. Aţintindu-mi şi eu ochii spre soare, văd minunea: un curcubeu circular, în jurul discului solar, situat aproximativ deasupra catedralei şi care te făcea să te gândeşti la expresia “the eye of God”. Fenomen explicabil din punct de vedere ştiinţific sau minune dumnezeiască, ochiul din cer te făcea să te gândeşti serios la felul cum a apărut şi momentul în care a apărut: tocmai tocmai când avea loc intronizarea.

Cel mai probabil, majotitatea celor prezenţi au pus fenomenul pe seama Celui de sus, convinşi fiind pe undeva că noul arhiepiscop sau vreunul din ierarhii prezenţi este cu siguranţă trimisul Domnului. Poate unii aşteptau chiar şi un glas din cer. Una peste alta, fenomenul a fost destul de interesant, eu nu am mai văzut niciodată aşa ceva iar momentul apariţei lui a fost cireaşa de pe tort. Nu, nu tortul servit ca desert la masa de la hotel Parc. În fine, după cum ştiţi, eu nu vă las cu ochii în soare, deci iată şi imaginile.