Monthly Archives: May 2011

În Cetate, pe urmele bloggerilor

Mă chinui să încep acest articol şi nu îmi vine în cap nimic demn de lăsat negru pe alb. Ştiţi cum e; unul din momentele acelea în care simţi o ariditate cumplită pe creier. Aşa că trec peste partea artistică, menită să vă ţină cu ochii lipiţi de monitor, sorbind subiectul cu nesaţ şi vă spun deadreptul care e treaba.

Mă sună ieri dupămasă văru şi îmi spune că oraşul nostru e binecuvântat cu pogorârea câtorva bloggeri de răsunet din Maramureşul îndepărtat. Îl întreb de trafic, abonaţi, chestii ca să văd dacă merită să-mi mut preacinstitele moaşte şi, concluzionând că merită m-am deplasat cu oareşce dilei (delay) spre locul faptei, adică Cetatea Alba Carolina, adică la lucru. Great.

Mă întâlnesc cu preacinstiţii oaspeţi pe care o sa îi vedeţi în pozele de mai jos şi am avut bucuria să descopăr exact oamenii care au darul de a te face să simţi o zi cât un minut. Deschişi, dezinhibaţi, calzi şi haioşi, dragii noştri maramureşeni au suportat cu stoicism toată predica mea chinuită despre istoria acestor locuri, presărată din belşug cu mulţi de “nu ştiu”.  Aşa din vorbă în vorbă am ajuns să vizităm Traseul celor Trei Fortificaţii şi pe faţă şi pe dos, împreună cu Centrul de Echitaţie de unde sau auzit cei mai mulţi de “ioi”, “uau” şi “ce fain” .

Posesorii de ceea ce se cheamă blog sunt nimeni alţii decât Zicu şi Gaben, care de acum şi până în veci vor rămâne în dipticele, pomelnicele (la vii) noastre, adică bloroll, aşa să le fie numele. Amin şi să mai vină pe la noi.

Limitless (2011) – merită văzut

De când cu internetul, foarte mulţi dintre noi am cam uitat de cinema, mai ales cei care locuiesc într-un oraş ca Alba Iulia, unde nu există cinematograf sau, dacă există, se află într-o stare atât de avansată de degradare încât mai bine te lipseşti de marele ecran. Trebuie să spun însă că, în urbea mea, vechiul Cinema Dacia va fi resuscitat şi se pare că va renaşte din propria-i cenuşă ca pasărea Phoenix, sub forma unui elegant Caffe Cinema 3D. Aştept să văd şi ziua aceea. În fine. Nu acesta este scopul articolului.

Ce voiam să spun este că şi eu, ca mulţi alţii, am cam ajuns la un fel de saturaţie cu filmele, în sensul că am cam văzut ce era de văzut şi acum aştept ceva nou şi interesant. Desigur, anumite filme bune, le revad cu plăcere, ştiţi voi, filmoteca de aur. De aceea mă bucur foarte mult când cineva mă ajută să găsesc un film bun, făcând o recomandare. Ei, asta fac şi eu acum.

Astăzi, draga mea soţie, a avut puţin timp şi a procurat un film la care să ne uităm în minunata dupamiază de duminică; nu am avut noi pop corn şi nu stăteam în cele mai comode fotolii, nici ecranul nu era prea mare iar intervenţiile juniorului erau mai dese decât pauzele de publicitate. Cu toate acestea, am priceput despre ce era vorba şi uite că am ajuns chiar să recomand acest film. Este vorba despre Limitless din acest an, un film care a venit cu o idee destul de simplă dar redată într-un mod foarte atractiv, aş putea spune. Vorba lungă sărăcia omului; nu o să vi-l povestesc iată trailer-ul, şi dacă nu l-aţi văzut până acum, căutaţi-l. Amin.

Avem un lucru fumos. Cum îl putem strica?

Am şters praful bine, şi revin. Albaiulienii ştiu deja de noua cale de acces în Cetatea Alba Carolina, care pe lângă latura estetică, spectaculoasă şi inedită are şi una practică. Adică mulţi ar alege această rută ca să ajungă mai repede într-un anumit punct. Bun. Ei, după marea deschidere, cu surle şi trâmbiţe, adică cu Garda Cetăţii, a urmat marea închidere: de ce? pentru că românul e ţăran; da, ţăran în cel mai rău sens. Păi unde ar putea românaşul să se uşureze mai bine, să arunce gunoaie, să se dedea la acte antisociale, decât în nişte tuneluri destul de lungi, răcoroase şi mai ales întunecoase. Frumoasa cale de acces în Cetate a fost închisă din cauza unor ţărani sau a unor lipitori de afişe, cumpăraţi cu o ciorbă, care au găsit cu cale să fure becuri, cabluri şi să vandalizeze un lucru frumos.

Aceleaşi rebuturi sociale au spart sticla unor lampadare de pe Traseul de Nord, au furat elemente de la instalaţia de irigat sau au aruncat cu pietre după peştii din lacul situat pe latura de Nord a Cetăţii. Sincer, nu mă interesează foarte mult motivul pentru care unii se dedau la aşa ceva. Mă întreb însă, dacă nu cumva suntem un popor chiar extrem de înapoiat? Pentru că ditanţa mică la care s-au petrecut aceste lucruri şi frecvenţa lor mă determină să cred că mai avem foarte mult până să ajungem la civilizaţie. Oare trebuie pus un paznic lângă fiecare monument? Pe lângă asta cred că o parte din vină o poartă şi cei care sunt martori la aceste acte dar nu iau nicio atitudine şi trec nepăsători mai departe, considerând că dacă nu e afectat un bun al lor, personal, nu trebuie să facă nimic.

În astfel de momente îţi vine să crezi că merităm din plin conducătorii pe care îi avem acum, sau că ar fi prea buni pentru un astfel de popor sau că românul nu merită mai mult decât strictul necesar.

P.S. Îmi pare rău pentru stilul amar şi pentru cuvintele apăsătoare, dar simt o mare supărare când se petrec aceste lucruri.

Night at the Museum

Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia a recidivat, în cel mai bun sens, şi iată că ediţia a doua a Nopţii Muzeelor a adus instituţia de cultură din oraşul meu pe unul din primele locuri la nivel naţional privind numărul de vizitatori, între celelalte muzee care au organizat aşa ceva. La faţa locului am auzit că, din acest punct de vedere, Alba Iulia ar fi depăşit şi Clujul.

BRĂŢĂRI DACICE:

Acum, nu ştiu ce pondere a deţinut fiecare din următorii factori: promovarea, gratuitatea, exponatele deosebite sau evenimentul în sine. Cert este că pe la ora 21.45 de la Hotel Cetate până la Catedrala Încoronării era plin de maşini. OK, recunosc, nu erau toţi vizitatori ai muzeului, erau şi ţărani cu nunţile care şi-au lăsat maşinile cum i-a tăiat capul. Cu chiu cu vai am ajuns în zona Universităţii 1 Decembrie 1918 şi ne-am strecurat prin mulţime, spre intrarea principală a muzeului. Când am văzut atâta lume, primul lucru care mi-a venit în minte a fost acesta: nici prea multă promovare nu e bună (glumesc desigur).


Nu o lungesc prea mult, ce vreau să mai spun este că evenimentul a fost un real succes, la care au avut o contribuţie esenţială promovarea şi obiectele deosebite expuse: cele 13 brăţări dacice de aur, placa de marmură cu Marte în ţinută de gladiator şi statueta de marmură a zeiţei Nemesis, ultimele descoperite cu ocazia săpăturilor de pe şantierul din interiorul Cetăţii Alba Carolina. Nu în ultimul rând personajele istorice care au prins viaţă prin bunăvoinţa şi truda grea a celor de la muzeu au făcut ca noaptea de sâmbătă să fie cu adevărat magică.
P.S. desigur, avem şi poze