Category Archives: Eveniment

MEDEEA – directed by Diana Dobreva

Trebuie să spun că la fel ca mulți alți albaiulieni nu am văzut foarte multe piese de teatru. În copilarie mergeam cu gradinița la Casa de Cultura a Sindicatelor și mai vedeam cate o piesă de teatru cu păpuși; acolo am strigat pentru prima dată cu ceilalți copii : “Vrem artiștii!” Apoi cu părinții la mare, la Mamaia, am mai văzut câteva spectacole care mi-au placut foarte mult chiar daca eram la varsta la care nu stateam prea bine cu rabdarea. Mai tarziu, la Cluj, pe când eram în liceu am avut prilejul sa merg la Teatrul național Cluj-Napoca, unde am văzut o adaptare după “Visul unei Nopți de Vară” a lui Shakespeare, în care a jucat Dorel Vișan.

 

Teatrul a devenit mai accesibil pentru mine și pentru mulți alți albaiulieni, cred, odată cu Festivalul Internațional de Teatru Povești, care iată, în acest an, a ajuns la a șasea ediție. Așa au ajuns în orașul nostru nume mari ale scenei de la București, și nu numai, actori din străinătate pe care probabil nu am fi avut ocazia să-i vedem niciodată dacă nu ar fi existat această manifestare culturală de care “vinovați” sunt și de această dată cei de la Consiliul Județean împreună cu Teatrul de Păpuși Prichindel. Anul trecut și anul acesta, apropieea mea de această artă a fost și mai mare datorită faptului că am avut bucuria de a prezenta multe dintre spectacolele care au fost incluse în programul manifestării.

 

 

Dar nu despre asta voiam să vorbesc în mod special. Anul trecut am avut ocazia să văd unul din spectacolele Dianei Dobreva, actriță și regizor al Casei Daia Production din Bulgaria. Nu mă așteptam la cine știe ce. Poate pentru că eram în Casa de Cultură a Studentilor care mi se părea că are un aer de cămin cultural, poate pentru că era o toamnă mohorâtă ca și acum, poate că actorii veneau dintr-o țară care nu m-a atras niciodată… nu știu. Știu însă că cele aproape două ore au trecut… nu, nu repede; au trecut încărcate, pentru că am trăit, cum nu mi s-a mai întâmplat niciodată la teatru. “CASANOVA REQUIEM FOR LOVE” așa se cheamă piesa despre care vorbesc. Şi nu cred că aş putea să redau în cuvinte starea sau stările în care te transpune această piesă de teatru. Aş putea doar să vă invit să nu pierdeţi niciun spectacol în regia Dianei Dobreva, atunci când este prezentă la Festivalul de Teatru de la Alba Iulia. Anul acesta a venit cu Medeea şi am simţit din nou aprenta de neconfundat a Dianei. Nu pot să spun că am fost la fel de plăcut impresionat precum la Casanova, însă emoţiile nu au lipsit nici de această dată. CASANOVA REQUIEM FOR LOVE este însă un spectacol pe care l-aş revedea cu mare plăcere, chiar dacă pentru asta ar trebui să merg până în Franţa, unde mai este pusă în scenă această piesă ori în Bulgaria. Casanova într-o abordare cu totul şi cu totul originală, un Casanova care este privit şi dincolo de simplele aventuri amoroase, un Casanova aşa cum nu a mai fost văzut. Nu sunt critic de artă şi nu mă pricep să vorbesc în termenii de specialitate despre aceste lucruri. Vă dau însă ocazia să gustaţi puţin din acest spectacol prin intermediul unui trailer:

A atins cerul cu degetul – Crina Coco Popescu

Nu ştiam prea multe despre ea atunci când am fost cooptat alături de alţi bloggeri albaiulieni pentru team buildingul de la Albac. Avusesem ocazia, cu ceva vreme înainte, să citesc în fugă un articol în cotidianul Adevărul dar agitaţia zilei respective nu mi-a permis să mă gândesc mai bine la această tânără care a îndrăznit să sară atât de sus. Crina Coco Popescu, căci despre ea este vorba, a sărit poate mai sus decât ar fi avut habar chiar şi părinţii ei. Şi chiar dacă s-a mai spus şi în alte locuri, nu voi ezita să fac şi eu o scurtă trecere în revistă a performanţelor obţinute de această domnişoară de nici 17 ani: a escaladat cei mai inalţi 5 munţi, de pe 5 continente şi cei mai inalţi 6 vulcani de pe 6 continente, intrând astfel în Cartea Recordurior. Este cea mai tânără alpinistă de pe glob care a reuşit să atingă toate vârfurile din 7 Summits şi 7 Volcanoes iar în 2010 a fost desemnată ”Sportiva anului în alpinism”, în cadrul galei anuale ce a fost organizată de federaţia română de profil.

Cum am perceput-o eu pe Coco? În primul rând ca pe o persoană extrem de discretă şi guvernată de un bun simţ nemaiîntâlnit. În al doilea rând, ca pe o prezenţă luminoasă şi un om cu o voinţă de fier, calitate fără de care nu cred că ar fi putut să ajungă în locuri atât de inaccesibile omului de rând. Într-un cuvânt, Crina Coco Popescu mi s-a părut a fi unul dintre acei oameni al căror spirit se hrăneşte din sentimente înalte. E unul din acei oameni asupra cărora cerul şi-a pus amprenta ireversibil, pentru că sunt sigur că după ce ai fost pe cele mai înalte piscuri ale Terei vei vedea cu alţi ochi Pământul, pentru tot restul vieţii şi vei fi mereu rănit de acea dragoste şi acel dor care te cheamă spre cele mai înalte culmi.

Mă bucur că cei de la RMGC au socotit că merită să o susţină pe Coco în demersul ei de a cuceri Everestul, anul viitor. Mă bucur să văd că un om de o calitate rară este sprijinit pentru a-şi pune în valoare calităţile la maxim, putând să-şi împlinească cee mai înalte idealuri. Mă bucur că am luat parte la acest team building alături de oameni minunaţi din online, în special bloggerimea din Alba şi din Cluj, despre care voi scrie într-un material viitor. MULŢUMIRI ORAGANIZATORILOR!

La final, POZE:

Au văzut-o şi le-a plăcut

“Ecourile vizitei pe care echipa “Redescoperă România” a făcut-o vineri şi sâmbătă la Alba Iulia au ajuns până departe, dincolo chiar de hotarele ţării şi a avut mii de reverberaţii. Poate că inspiraţia nu mă prea ajută acum pentru a reflecta aşa cum se cuvine un eveniment deosebit de important pentru oraşul în care locuiesc.

Beneficiul de imagine pe care l-a cunoscut Alba Iulia este uriaş. Acest lucru îl vom simţi şi în acest an dar şi pe viitor prin turiştii care se vor îndrepta în număr tot mai mare spre o locaţie al cărei potenţial cultural şi istoric este pus în valoare tot mai mult. ”

Cam așa suna începutul articolului pe care voiam să îl public după vizita celor de la Redescoperă România. Între timp însă mi s-a defectat monitorul laptopului de pe care obișnuiam să scriu pe blog; tot acolo aveam deschise și paginile unde se găsesc articolele bloggerilor care au vizitat Alba Iulia. A mai intervenit și o perioadă de blazare, de lâncezeală, și uite așa, din nou s-a așternut un strat de praf gros peste acest blog. Dar nu acesta era subiectul.

Am toată aprecierea față de acești oameni care au făcut atât de mult pentru imaginea orașului în care locuiesc. Nu erau obligați să facă acest lucru și cu toate acestea admirația lor față de Alba Iulia, dar mai ales față de Cetatea Alba Carolina s-a materializat în articole deosebite postate pe blogurile proprii, zeci, poate sute de fotografii și filmulețe care vorbesc despre frumusețea acestor locuri. Acum urmează o listă cu link-uri către postările oaspeților noștri, fotografii și filmulețe.

1. Articolul postat pe site-ul Cetății Alba Carolina: http://cetatealbaiulia.ro/echipa-redescopera-romania-%E2%80%9Eas-da-o-zi-din-viata-alba-iuliei%E2%80%9D.php

2. http://www.blog.catalingeorgescu.com/2011/06/redescopera-romania-6-cetatea-alba.html?showComment=1311193111138#c6818186481168448544

3. http://www.monitorulab.ro/cms/site/m_ab/news/_redescopera_romania_redescopera_alba_iulia_101436.html

4. http://www.youtube.com/watch?v=QD1JCAd6tbo

5. http://razvanbb.ro/2011/06/cetatea-alba-iulia-video.html

6. http://www.redescoperaromania.ro/blog/sasea-zi-din-redescopera-romania-ne-dus-la-cetatea-alba-iulia

7. http://www.celmaitaredinparcare.ro/la-un-pahar-de-vorbe/redescopera-romania-ne-a-dus-la-cetatea-alba-iulia/

8. http://www.xplorio.ro/cetatea-alba-iulia/

9. http://www.xplorio.ro/alba-iulia-romania/

10. http://www.redescoperaromania.ro/locatie/cetatea-alba-iulia

11. http://augustinradu.ro/?p=648

12. http://portase.net/2011/06/23/top-redescopera-romania/

13. http://portase.net/2011/06/17/alba-iulia-o-revelatie-partea-i/

14. http://portase.net/2011/06/17/alba-iulia-o-revelatie-partea-a-ii-a/

15. http://www.youtube.com/watch?v=83mD8putvLg

16. http://www.facebook.com/pages/Redescopera-Romania/113897592009525

17. http://www.flickr.com/photos/petromromania/with/5862909000/

18. http://taraduveanu.ro/2011/06/17/albaiulia/

19. http://www.albaiulianul.ro/viata-in-alba-iulia/1323-echipa-redescoper-romania-a-da-o-zi-din-via-alba-iuliei.html

20. http://twitter.com/#!/PetromRO/status/81627918224199680

21. http://portase.net/tag/redescopera-romania/

22. http://cemerita.ro/incepe-promovarea-cetatea-alba-iulia/

Cam asta e lista până în momentul de față. Am pus link-urile halandala (dacă înțelegeți) adică nu într-o ordine stabilită. Pt comoditatea cititorilor, ca să nu dea copy paste la adrese în draci, voi albăstri aceste trimiteri. Dar asta se va întâmpla în viitor, când voi avea mai puțină poftă de somn și mai puțină bere în organism. Amin.

P.S. poate mai apar și alte link-uri pe aceeași temă.

The eye of God sau curcubeul circular

5 iunie 2011. Ziua intronizării noului arhiepiscop de Alba Iulia, în persoana IPS Irineu Pop, fostul episcop vicar de la Cluj. Ajung la catedrala Încoronării şi văd pe ici pe colo dreptmăritori creştini zgâindu-se la soare. Ciudat. Pe moment am crezut că e vorba despre o surpriză din partea organizatorilor pentru mulţimea de credincioşi. Aţintindu-mi şi eu ochii spre soare, văd minunea: un curcubeu circular, în jurul discului solar, situat aproximativ deasupra catedralei şi care te făcea să te gândeşti la expresia “the eye of God”. Fenomen explicabil din punct de vedere ştiinţific sau minune dumnezeiască, ochiul din cer te făcea să te gândeşti serios la felul cum a apărut şi momentul în care a apărut: tocmai tocmai când avea loc intronizarea.

Cel mai probabil, majotitatea celor prezenţi au pus fenomenul pe seama Celui de sus, convinşi fiind pe undeva că noul arhiepiscop sau vreunul din ierarhii prezenţi este cu siguranţă trimisul Domnului. Poate unii aşteptau chiar şi un glas din cer. Una peste alta, fenomenul a fost destul de interesant, eu nu am mai văzut niciodată aşa ceva iar momentul apariţei lui a fost cireaşa de pe tort. Nu, nu tortul servit ca desert la masa de la hotel Parc. În fine, după cum ştiţi, eu nu vă las cu ochii în soare, deci iată şi imaginile.