Category Archives: Uncategorized

Cum? Altă criză?

Da, așa se pare. Americanii au comis-o din nou. Le-a dat ceva cu virgulă și s-a dus totul dracului. Nu vă gândiți că o să mă apuc acum să vorbesc despre problemele economice actuale ca Moise Guran, (dar o să îl urmăresc zilele acestea) dar vă voi spune cum văd eu lucrurile. Nu mă pricep aproape deloc la mecanismele financiare, la macroeconomie și altele din aceeași categorie. Știu însă că nici la prima criză nici la ea de acum banii nu s-au evaporat și nici nu au zburat pe lună; oamenii de pe întreaga planetă au cam aceleași nevoi; resursele planetei se consumă la fel de prost, adică într-un stil larvar și fenomene cu impact planetar nu au avut loc; pământul se învârte la fel ca acum mii de ani.

 

Așadar, ce a adus crizele? Eu sunt de părere că toată tărășenia e lucrată cu cap. Probabil, nepoții sau strănepoții noștri o vor avea în manualele de istorie. Probabil că marii arhitecți ai lumii lucrează în acest mod și nu numai la echilibrarea raportului dintre numărul de mâncători de pe Tera cu cantitatea de mancare. Spun asta fără să fiu adeptul teoriilor conspiraționiste. Pe Realitatea am auzit că reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu spunea că “aşa ceva nu s-a mai întâmplat ÎN ISTORIA MONDIALĂ” și că trebuie “să ne pregătim pentru un alt mod de a trăi pe Pământ”. Wow! sună cam apocaliptic, nu? Păi ce facem, renunțăm la gadgeturi, la wireless, la mașini, motoare, calculatoare etc? revenim la epoca primitivă? Atenție domnilor economiști la genul acesta de afirmații. în acest mod dați apă la moară presei alarmiste, care abia așteaptă să rupă știrile (breaking news) cu o nouă catastrofă.

 

Întotdeauna am pers pe principiul: mă pregătesc pt ce e mai rău și sper la ce e mai bine. Trebuie să gândim optimist și realist în același timp. Și ca să zâmbiți cu încredere la finalul acestui material, închei așa: Criza este o opțiune personală!

Limitless (2011) – merită văzut

De când cu internetul, foarte mulţi dintre noi am cam uitat de cinema, mai ales cei care locuiesc într-un oraş ca Alba Iulia, unde nu există cinematograf sau, dacă există, se află într-o stare atât de avansată de degradare încât mai bine te lipseşti de marele ecran. Trebuie să spun însă că, în urbea mea, vechiul Cinema Dacia va fi resuscitat şi se pare că va renaşte din propria-i cenuşă ca pasărea Phoenix, sub forma unui elegant Caffe Cinema 3D. Aştept să văd şi ziua aceea. În fine. Nu acesta este scopul articolului.

Ce voiam să spun este că şi eu, ca mulţi alţii, am cam ajuns la un fel de saturaţie cu filmele, în sensul că am cam văzut ce era de văzut şi acum aştept ceva nou şi interesant. Desigur, anumite filme bune, le revad cu plăcere, ştiţi voi, filmoteca de aur. De aceea mă bucur foarte mult când cineva mă ajută să găsesc un film bun, făcând o recomandare. Ei, asta fac şi eu acum.

Astăzi, draga mea soţie, a avut puţin timp şi a procurat un film la care să ne uităm în minunata dupamiază de duminică; nu am avut noi pop corn şi nu stăteam în cele mai comode fotolii, nici ecranul nu era prea mare iar intervenţiile juniorului erau mai dese decât pauzele de publicitate. Cu toate acestea, am priceput despre ce era vorba şi uite că am ajuns chiar să recomand acest film. Este vorba despre Limitless din acest an, un film care a venit cu o idee destul de simplă dar redată într-un mod foarte atractiv, aş putea spune. Vorba lungă sărăcia omului; nu o să vi-l povestesc iată trailer-ul, şi dacă nu l-aţi văzut până acum, căutaţi-l. Amin.

Lumea, aşa cum nu am mai văzut-o

Cu siguranţă cei mai mulţi dintre noi am avut ocazia să vedem un apus superb de soare, în faţa căruia să amuţim de admiraţie, o lună plină care aruncă acea lumină de argint plină de vrajă, într-o noapte de vară, sau un cer plinde stele, dându-ţi o senzaţie de libertate nemaiîntâlnită. Totuşi, sunt privelişti pe care poate nu am fi avut niciodată ocazia să le admirăm dacă nişte oameni îndrăzneţi, plini de pasiune pentru ceea ce fac şi dotaţi cu aparatură performantă, nu s-ar fi aventurat să imortalizeze locuri şi fenomene, pe care până acum au fost văzute doar de ochiul Celui de sus. iată despre ce vorbeam:

El Cielo de Canarias / Canary sky – Tenerife from Daniel López on Vimeo.

Potrivit descopera.ro, “vinovat” de aceste imagini superbe este Daniel Lopez, un astrofotograf ce locuieşte pe insula Tenerife, şi care, a lansat proiectul „El Cielo de Canarias”, în cadrul căruia doreşte să surprindă impresionantele panorame terestre şi celeste ce pot fi observate de pe insula spaniolă. Imaginile sunt surprinse de-a lungul unui an în Tenerife, la 2.000 de metri deasupra nivelului mării. Insula Tenerife este considerată de fotografi a fi unul dintre cele mai bune puncte de pe planetă pentru a observa şi fotografia cerul.

ARTICOLUL DE CASĂ NOUĂ

Acesta este primul articol pe care îl scriu pe emanueldragusin.ro. A fost o mare bucurie pentru mine să pot evolua într-un anumit fel, trecând de la platforma oferită de blogger, la wordpress şi la o temă mai atrăgătoare. Mai este mult de muncă, dar este ceva ce  fac cu plăcere şi sper că feed-back-ul nu va întârzia să apară.

Nu aş fi putut însă să ma bucur de un domeniu cu numele meu şi de un blog mai arătos, fără sprijinul şi eforturile depuse de prietenul şi colegul meu Liviu, căruia ţin să îi mulţumesc pentru tot timpul dedicat acestui demers, pentru toată bunăvoinţa şi bunul gust de care a dat dovadă.

Fiind în mediul virtual, vă ofer un pahar de şampanie virtuală şi vă invit la un festin al minţii, ochilor şi urechilor.